Blog Diverse Crăciunul este despre cadouri, se știe!

Crăciunul este despre cadouri, se știe!

Dintre toate perioadele din an, Crăciunul conduce detașat la inventivitatea decorațiunilor specifice care reușesc să trasmită voia bună și spiritul sărbătorilor chiar și cu câteva săptămâni înainte de data de 25 decembrie.

Cum trebuie abordată această sărbătoare în materie de business? Avem posibilitatea să privim din două perspective în care se află o companie în preajma acestor sărbători: cea extrenă, în care comunicarea se axează pe clienți și cea internă, care ține de organizarea internă a companiei și în care comunicarea se axează pe angajați și pe partenerii de business.

Și pentru că mai toți suntem obișnuiți cu ideea unui cadou în această perioadă, cum altfel am putea spori vânzările produselor din portofoliul brandurilor companiei decât printr-un cadou promoțional festiv, atașat unui produs sau chiar unei game de produse ale companiei tale. Bineînțeles, dintre cele peste 3200 de produse promoționale existente în site-ul Agrafa, ai oricând opțiunea unui alt obiect promoțional, personalizat prin imprimare, sau alt serviciu disponibil, cu un motiv festiv, care s-ar putea potrivi mai bine categoriei tale de business.

Dacă pregătești petrecerea de Crăciun a companiei sau Secret Santa, asigură-te că toți angajații se simt bine în cadrul evenimentului și că au intrat deja în spiritul festiv. Decorează birourile companiei cu obiecte personalizate specifice acestei sărbători, oferă-le angajaților căni personalizate cu motive de Crăciun sau căciuli de Moș sau orice alt obiect festiv îți surâde.

Nici partenerii nu trebuie uitați, chiar dacă se vor bucura de petrecerea de Crăciun în cadrul companiei lor. Avem propuneri consistente de cadouri festive, care să conducă spre un parteneriat productiv și de lungă durată. Cana ceramică pentru călătorii sau setul de expresso sunt doar câteva dintre cadourile festive pentru ei. Își vor aduce aminte cu drag de parteneriatul vostru în călătoriile din vacanța de iarnă sau când beau cafeua alături de familie în ziua de Crăciun.

Ai fi surprins, dar gesturile mici contează mai mult decât crezi și îi fac pe cei din jurul tău să-și aducă aminte cu drag de compania ta, de brandul tău sau chiar de tine ca angajator. Și, în plus, cum febra după cadouri deja a început, de ce să le nu faci surprize plăcute cumpărătorilor produselor tale? Mulți vor cumpăra produsul, mai degrabă, pentru cadoul oferit după care îl vor consuma sau utiliza cu și mai mult drag. Suntem siguri de asta!

Promoționale utile pentru temperaturi inutile

Articolul Anterior

Obiecte promoționale de sezon: textile roșii

Articolul Urmator