Agrafa Print lansează cel mai complex site din industria tipografică

Agrafa Print, companie 100% românească specializată în tipar digital, cu peste opt ani de activitate, anunţă cu plăcere lansarea celui mai nou şi complex site din industria tipografică, www.agrafa.ro.

Ca urmare a îmbogăţirii portofoliului de produse şi extinderii serviciilor de tipărire şi personalizare, Agrafa Print şi-a propus cu această ocazie să relanseze www.agrafa.ro, transformându-l în cel mai complex site din industria tipografică, urmărind atât trendurile şi conceptele celor mai mari companii internaţionale de producţie publicitară cât şi evoluţia pieţei locale.

Lucrăm la acest proiect de mai bine de şase luni iar lansarea de astăzi este doar o primă etapă din întregul plan de dezvoltare a platformei online. În viitorul apropiat, pe lângă produsele şi serviciile noi vom integra şi o parte din procesele de producţie precum şi alte aplicaţii ce vin în ajutorul companiilor care apelează la serviciile Agrafa Print.”, precizează Mihai Baciu, Managing Director la Agrafa Print.

Noul site se caracterizează prin simplitate şi utilitate, organizând meniurile într-o structură foarte accesibilă. Fiecare produs sau serviciu pe care compania îl oferă este prezentat în detaliu, de la specificaţii tehnice, sugestii şi ponturi relevante pentru realizarea unei promovări eficiente, sau obţinerea unor materiale şi produse unice, de impact, la informaţii despre plată, livrare, termen de execuţie şi posibilitate de transmitere a comenzii. La toate acestea se adaugă o bogată galerie de imagini reprezentative, o multitudine de template-uri ce pot fi descărcate cu uşurintă, videoclipuri explicative şi multe alte opţiuni. De altfel, utilizatorii site-ul www.agrafa.ro pot urmări live activitatea Agrafa Print, în departamentul de producţie fiind special instalate trei camere video.

În cadrul unei secţiuni separate din site, Agrafa Print prezintă în imagini şi text detalii despre evenimentele în care s-a implicat de-a lungul timpului, apariţii în media, diverse înregistrări audio şi video, o arhivă a comunicatelor de presă şi multe altele. De asemenea, poate fi accesată şi secţiunea de blog, concepută pentru a comunica cele mai interesante realizări, noutăţile din industrie şi nu numai.

Prin misiunea şi viziunea sa, Agrafa Print va continua procesul dezvoltării noului site, oferind soluţii inovatoare, competitive, dezvoltate special pentru a susţine cerinţele clienţilor şi partenerilor săi.