1. Blog
  2. Diverse
  3. Cărţi de vizită cu efect garantat, pe suport din polipropilenă transparentă

Cărţi de vizită cu efect garantat, pe suport din polipropilenă transparentă

Iată că a sosit şi toamna, anotimpul în care natura îşi transformă culorile într-o adevărată poveste.

După cum ştiţi, şi noi, la Agrafa Print colorăm şi ne jucăm cu nuanţele, dând viaţă oricărui tip de suport, fie că este vorba de hârtie, carton, plastic, lemn, sticlă sau chiar metal. Ne place să personalizăm materiale cât mai variate, iar unul dintre cele mai îndrăgite suporturi pentru imprimare este cel din plastic transparent, în special atunci când vine vorba de cărţi de vizită.

Astfel, din pasiunea cu care realizăm aceste produse, am achiziţionat pentru voi noi suporturi din polipropilenă transparentă, de nuanţe şi texturi diferite, de o înaltă calitate, care, pe de-o parte vor evidenţia stilul şi eleganţa celor care le distribuie, iar pe de altă parte îi vor impresiona plăcut pe cei care le primesc.

Cărţile de vizită din plastic transparent sunt realizate cu ajutorul tehnologiei Inkjet LED UV, producând un efect deosebit la o primă întâlnire de afaceri. Reprezintă cea mai interesantă soluţie de imprimare a cărţilor de vizită, calitativă şi rapidă, obţinând produse memorabile şi rezistente.

În funcţie de preferinţele voastre, suporturile din polipropilenă pot fi atât alb laptos, cât şi sidefate sau colorate, de grosimea 0,5 mm (echivalentul cartonului de 500 g). Pentru un aspect cu totul deosebit al cărţilor voastre de vizită putem aplica lăcuire selectivă mată sau lucioasă, iar ca formă de finisare se poate opta pentru colţuri rotunjite sau chiar pentru ştanţare.

Şi pentru că ne place să ne impresionăm clienţii prin calitate, profesionalism şi bun gust, ne-am hotărât să acordăm un plus de eleganţă cărţilor de vizită pe care le producem cu atât de mult drag. Aşadar, toate seturile de cărţi de vizită din plastic transparent vor fi ambalate în cutii realizate din acelaşi material, oferind acestora o personalitate aparte, evidenţiind în acelaşi timp stilul şi eleganţa ce le caracterizează.

Vă aşteptăm la sediul nostru, unde vă putem arăta diverse modele pentru cărţile de vizită din plastic transparent, sau ne puteţi cere o ofertă aici. Machetarea, preluarea şi livrarea comenzii sunt gratuite.


AgrafaPrint AgrafaPrint AgrafaPrint AgrafaPrint AgrafaPrint

Dragoș Vodă 44-46

Sector 2, București

N: 44,460618°

E: 26,11845°

Vezi pe hartă
AgrafaPrint

© 2026 Agrafa Print. Toate drepturile rezervate.

Termeni și condiții | Politica de confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri

Acest site web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Prin utilizarea site-ului nostru web, sunteți de acord cu toate cookie-urile în conformitate cu Politica noastră privind cookie-urile. Află mai multe

Arată detaliile
Meniu de accesibilitate
Reset setările Ascunde setările
Stetări de font
Mărime fontul
100%
Spatiere cuvinte
100%