50 x 90 mm (portrait)
Cod produs: AGR06876-f4
Cărți de vizită din carton gros, trei straturi, mijloc colorat
Cartea de vizită este imaginea ta și a companiei pe care o reprezinți!
Pornind de la premisa că o imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte dorim să te informăm că executăm în cel mai profesionist mod posibil cărți de vizită confecționate din carton multistrat, care îți vor facilita crearea unor relații strânse cu partenerii de afaceri. Cartea de vizită este un instrument cheie în comunicarea cu viitorii colaboratori și aduce în prim-plan identitatea, domeniul, specialitatea și datele de contact ale companiei tale.
Orice carte de vizită transmite foarte multe detalii estetice, de la profesionalismul de care dai dovadă, până la cât de atent la detalii și organizat ești. De aceea noi iți recomandăm să optezi pentru cărțile de vizită confecționate din carton multistrat, pentru că sunt mai rezistente în timp și au o durată de viață mai mare decât cele din hârtie sau carton obișnuit.
Suntem convinși că nu ți-ai dori să scoți din portofel o carte de vizită îndoită și inestetică, așa că cele realizate din carton multistrat sunt soluția unei imagini intacte chiar și după transmiterea acestora din mână în mână. Un alt atu al cărților de vizită este acela că pot fi oferite oricând și oriunde te-ai afla, motiv pentru care suntem aici pentru tine ca să fii mereu pregătit cu un stoc suficient pe care sa le ai la îndemână.
Totodată, cartea de vizită asigură o expunere constantă în toate cercurile și poate deschide numeroase uși și oportunități.
Designul este o problema? Daca nu ai design-ul prestabilit, nu-ți face griji, noi suntem foarte creativi, atenți la nevoile tale și totodată nerăbdători să te ajutăm să îl alegi pe cel potrivit afacerii tale. În cazul în care ai proiectat deja designul, tot noi te putem ajuta doar cu imprimarea acestuia pe carton gros, multistrat, care asigură rezistența în timp.
Vorbim despre un carton gros, alcătuit din trei straturi – tip sandwich, care are minim 700 gr/mp, iar stratul din mijloc este unul colorat, ce poate pune în valoare orice carte de vizită. Culorile disponibile pentru stratul median sunt: negru, roșu sau albastru. Orientarea cărții de vizită poate fi de tip landscape sau portrait, iar dimensiunea este standard: 9 x 5 cm, 8.5 x 5.5 cm, 9 x 5.5 cm. Pentru a oferi un plus de eleganță cărții tale de vizită, îți punem la dispoziție posibilitatea de a alege lăcuirea selectivă și/sau imprimarea în relief a textului dorit sau a logo-ului companiei. Costul realizării graficii necesare cărții de vizită, diferă în funcție de valoarea comenzii, însă nimeni nu trebuie să facă un important efort din punct de vedere financiar pentru a-și permite achiziționarea acestora.
Tags: cărți, de, vizită, carton, multistrat, carti de vizita, business card, carti de vizita online, carti de vizita bucuresti, printare carti de vizita bucuresti, carti de vizita personalizate, carti vizita printate, carti vizita publicitare, carti de vizita pret, carti de vizita ieftine, cărți de vizită, carti de vizita sendvis, carte de vizita sendvis, carti de vizita din trei straturi, carte de vizita din trei straturi, carti de vizita sandwich, carte de vizita sandwich, carti de vizita groase, carte de vizita groasa, carti de vizita care nu se indoaie, carti de vizita tari, carti de vizita de lux, carti vizita online, printare carti de vizita, pret carti de vizita, carte de vizita online, carte de vizita,
Acest site web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Prin utilizarea site-ului nostru web, sunteți de acord cu toate cookie-urile în conformitate cu Politica noastră privind cookie-urile. Află mai multe