Evenimentele reprezintă o strategie esențială de marketing atunci când vorbim de mediul de business. Ele pot fi organizate intern, de către branduri sau companii sau extern, evenimente locale sau naționale la care participă specialiști din diferite domenii sau parteneri de afaceri. Cel mai important lucru la care trebuie să ne gândim atunci când intenționăm să organizăm un eveniment este cum atagem un număr cât mai mare de participanți. Bineînțeles, este necesar un mix de marketing pentru a ajunge la publicul țintă. Mediul digital oferă nenumărate oportunități de promovare, de la newslettere către abonați la SEO, paid ads și promovare în social media.
Însă, pentru ca mixul de marketing să fie complet, nu trebuie să uităm nici de materialele printate, esențiale în organizarea și promovarea oricărui eveniment. De ce? Pentru că, deși trăim într-o lume digitalizată, un eveniment nu poate avea activare doar în online, el implică interacțiuni face to face între participanți. Atunci când ne gândim la materialele printate de care avem nevoie în cadrul unui eveniment (târg, competiție, conferință, prezentare) ele pot fi grupate în trei categorii: expunere, materiale de marketing și promoționale giveaway.
În categoria expunere intră toate materialele tipărite implicate în transmiterea de informații către public. Ele pot fi billboarduri stradale care anunță evenimentul, bannere expuse în locația în care acesta se desfășoară, esențiale în ghidarea participanților și a invitaților, mese de sampling (dacă este cazul), tapet decorativ pentru standuri, roll-ups și alte sisteme de expunere pentru prezentări sau conferințe.
Materialele de marketing tipărite sunt extrem de importante în cadrul evenimentelor. Organizatorii și participanții au nevoie de un ecuson și de un lanyard. Dacă în cadrul evenimentului există și prezentări sau conferințe, participanții și speakerii au nevoie mape de prezentare. Accesul, cel mai probabil, se face pe bază de invitații sau bilete. Invitațiile trebuie personalizate pentru fiecare destinatar (companie sau oameni din industrie). În ceea ce privește biletele de acces, poți opta pentru un format clasic, sub forma unui tichet, sau pentru un format modern, de tip brățară. Încearcă să alegi varianta potrivită gândindu-te la specificul evenimentului.
Nu uita de cadourile de participare! Ele reprezintă acele promoționale giveaway cu care fiecare participant rămâne după eveniment. Ele sunt o cale prin care îi încurajezi să revină la eventuale evenimente viitoare pe care intenționezi să le organizezi. Important este să le personalizezi cu logo-ul companiei organizatoare sau chiar cu logo-ul evenimentului, dacă acesta este unul organizat periodic, astfel invitații își vor aminti de el ori de câte ori utilizează obiectul respectiv.
Claudia Stan
Marketing Advisor
Categorii
Angajari (6) Comunicate de presa (6) Diverse (52) Echipa Agrafa Print (6) Evenimente (9) În fiecare zi, alese şi culese... (91) Industrie (17) Oferte speciale (5) Piaţa (4) Produse (27) Sfaturi (33) Ţeparii nostri (2) Uncategorized (2)Arhivă Articole
October 2023 July 2022 March 2022 August 2021 September 2020 April 2019 March 2019 February 2019 January 2019 November 2018 October 2018 September 2018 August 2018 July 2018 May 2018