Lumea logo-urilor este o lume destul de interesantă şi fermecătoare. Mai ales atunci când te afli de cealaltă parte a baricadei şi eşti chiar acela care trebuie să cuprindă toate idealurile şi întreaga imagine a unui brand într-un singur simbol. Şi este o muncă destul de solicitantă să imaginezi o reprezentare grafică atât de puternică din punct de vedere vizual încât nicio altă introducere să nu mai fie necesară pentru recunoaşterea brandului.
Unele mari companii, care sunt de mult timp pe piaţă, pe care toată lumea le identifică cu uşurinţă şi despre care mai toţi cunoaştem una sau alta, sunt astăzi reprezentate de practic acelaşi simbol grafic de la început. Sunt foarte puţine modificări care au fost aduse anumitor logo-uri.
Alte mari companii însă au optat la un moment dat pentru o schimbare aproape radicală a emblemei reprezentative. Pe o parte dintre acestea şi pe cele de mai sus le prezentăm astăzi.
Goodyear
Logo-ul Goodyear a fost gândit şi conceptualizat de însuşi fondatorul companiei. Diferenţa dintre logo-ul de atunci şi cel de astăzi se observă la culoare şi piciorul înaripat care, original, era mult mai mare în contrast cu numele companiei. Simbolul este o aluzie la zeul Mercur din mitologia romană, zeu al călăt0riilor, printre altele.
GE – Generic Electric
O altă companie care şi-a păstrat mai mult sau mai puţin simbolul reprezentativ este multinaţionala americană Generic Electric. Logo-ul format din cele două litere a reprezentat compania încă din 1892. Doar cercul a fost adăugat mai târziu, undeva pe la 1900, iar din 2004 culoarea de fond devine albastră.
Coca Cola
Logo-ul Coca Cola este unul dintre cele mai cunoscute. Este şi unul dintre logo-urile care s-au schimbat cel mai puţin de-a lungul timpului. Au fost aduse modificări de culoare scrisului şi fondului emblemei de mai multe ori, însă s-a păstrat mereu (poate) cel mai important detaliu. Numele brandului scris întotdeauna cu cele două litere C cu majusculă reprezintă şi astăzi imaginea companiei.
Nokia
Nokia nu mai are nevoie de nicio introducere. Este de ajuns să spunem că activează pe piaţă de aproape 150 de ani. Şi deşi din 1966 logo-ul a rămas în mare parte acelaşi, originalul este complet diferit. Simbolul grafic din anii 1860 arată imaginea unui peşte, inspirată de somonul care se găsea în râul Nokianvirta, care dă şi numele companiei. Sloganul publicitar „connecting people” a fost adăugat în 1992.
Apple
Reconceptualizarea logo-ului Apple a fost probabil una dintre cele mai bune decizii de imagine. De-a lungul existenţei sale, Apple a avut 3 simboluri grafice reprezentative.
Primul logo a fost creat în 1976 de co-fondatorul Ronald Wayne şi era o ilustraţie mai curând esoterică, după cum şi Steve Jobs o spunea. A urmat mărul – curcubeu, logo care a rămas până în 1997. Iar când Jobs s-a întors la Apple, mărul a fost reprodus în culoarea monocromă. Cea mai distinctivă trăsătură rămâne muşcătura despre care se spune că a fost o decizie a designerului Rob Janoff care nu voia ca simbolul să arate a roşie cherry.
Canon
Primul logo Canon este destul de bine ancorat în tradiţia japoneză şi o reprezintă pe zeiţa Guanyin, zeiţa budistă a milei, cea cu 1000 de braţe. Logo-ul modern Canon este astăzi de un roşu aprins, format din numele companiei, iar o trăsătură distinctivă rămâne C-ul curbat la interior. Numele „canon” înseamnă regulă de conduită sau mai face referire la Sfânta Scriptură, cei de la Canon spunând că acest cuvânt îi reprezintă datorită standardului pe care şi l-au impus, acela de a fi un punct de reper în lumea tehnologiei.
În timp ce unele logo-uri costă companiile până şi sute de mii de dolari, altele nu ajung nici până la 50. Aceasta deoarece noile tehnologii de tipar pun la dispoziţie resurse grafice de calitate, accesibile şi marilor companii, şi celor mici sau medii. Iar uneori, cele mai inspirate logo-uri costă mai nimic. Twitter a plătit pentru al său $15.
Categorii
Angajari (6) Comunicate de presa (6) Diverse (52) Echipa Agrafa Print (6) Evenimente (9) În fiecare zi, alese şi culese... (91) Industrie (17) Oferte speciale (5) Piaţa (4) Produse (27) Sfaturi (33) Ţeparii nostri (2) Uncategorized (2)Arhivă Articole
October 2023 July 2022 March 2022 August 2021 September 2020 April 2019 March 2019 February 2019 January 2019 November 2018 October 2018 September 2018 August 2018 July 2018 May 2018